Nicolae Tonitza
Nicolae Tonitza
Muzeul de Artă din Constanţa se poate lăuda cu o impresionantă colecţie de opere de artă semnate de mari artişti români. Printre acestea, se află câteva lucrări ale pictorului Nicolae Tonitza, care a fost nu numai pictor ci şi litografist, profesor, critic de artă, jurnalist. Pictura rămâne, dincolo de frământările cotidiene, de angajarea în evenimentele contemporane, senină, vorbind despre un ideal estetic clasic, despre cultul frumosului, despre o artă înţeleasă ca expresie a permanenţei valorilor spirituale.
Această viziune autonomă se conturează în portretele de copii. “Ochii lui Tonitza”, ochii copiilor pictaţi de el, ne privesc astăzi cu o nostalgică inocenţă, cu o amară melancolie şi candoare. Ochii aceştia mari, rotunzi şi expresivi sunt inconfundabila pecete a stilului său de o unică poezie în arta plastică românească. Tonitza a avut două fete şi un băiat: Catrina, Irina şi Petru. În abordarea temei copilului, a pornit de la copiii lui, pe care i-a desenat de când s-au născut şi până în adolescenţă.
I-a plăcut foarte mult să fie tată. I se potrivea. Era un tată foarte exigent, dar totodată iubitor. Exigent era în sensul că nu le permitea copiilor să stea în atelier decât dacă le făcea portretul. Ulterior, pentru că a avut foarte multe comenzi, el a expus portretele copiilor în expoziţii personale sau de grup. A devenit cel mai mare pictor al copiilor din arta românească. De obicei picta copii îmbrăcaţi în scutece sau lucruri cât mai frumoase şi mai viu colorate, iar în atelier avea o serie întreagă de panglici, eşarfe, funde, materiale divers colorate, pe care le dădea copiilor să le poarte, în cazul în care pictorul considera că modelul nu prezenta destule contraste pentru realizarea unui echilibru cromatic.
A făcut portrete la comandă şi de asemenea copiilor pe care îi întâlnea în diferite medii sociale. A fost profesor la şcolile de belle-arte din Bucureşti şi Iaşi şi se documenta. Picta numai după model şi natură, niciodată din imaginaţie. Portretul se concentra pe ochi, mărind pupila, o mică sugestie a nasului şi se concentra din nou pe guriţă, care era puternic accentuată. În jurul chipului, dacă îl picta în interior simţea nevoia să picteze un fundal decorativ, care putea să sugereze un tapet floral sau pete de lumină care se distribuiau în jurul capului. Toate aceste elemente sporeau expresivitatea ochilor, în jurul cărora se concentra toată expresivitatea tabloului.
Sursa: www.replica.ro
