Alexandru Satmary

Alexandru Satmary

(n. 1870 – d. 1933)

Numele lui Alexandru Satmary a rămas legat de Balcic, dupa cum spunea in scrierile sale Claudia Millian: ‘‘Era după războiul din 1913, Cel dintâi care a pornit atunci pe marginea mării, din punctul Mangaliei de-a lungul coastei, pe drumurile cretoase ale Dobrogei noi a fost pictorul Alexandru Satmary. Îndrăgostit de plein-air și însetat de locuri necunoscute, el a descoperit cele mai fantastice colțuri ale Mării Negre: Calichioi, Surtuchioi, Cavarna şi Balcic. El a dus dintâiu vestea acestor minuni necunoscute, între intelectualii şi pictorii ţării şi e primul care a ctitorit aici şi căruia i se datoreşte faima acestor frumuseţi nebănuite şi a acestui refugiu de lumină şi culoare care e Balcicul…’’

Octavian Moșescu relatează în cartea sa, ‘‘Din jurnalul unui colecționar’’, povestea primului tablou executat de Alexandru și pus la vânzare în vitrina unui magazin de pe Calea Victoriei, tablou care a dispărut la scurt timp provocându-i acestuia o mirată mulțumire. Ani mai târziu, după moartea tatălui, a descoperit tabloul în atelierul acestuia.

Tematica orientală domina opera lui Satmary, descoperitorul Balcicului. Deși fusese precedat pe acele meleaguri de Iser, Petrașcu ori Theodorescu-Sion, vocația sa de amfitrion al artelor a fost cea care a strâns pe coasta scăldată în lumină a Balcicului pictori, actori, scriitori.

Pictorul s-a plimbat alături de Regina Maria, prin mahalaua tătărească și prin partea veche a Balcicului. Alexandru Satmary a luat parte apoi la proiectarea palatului, fiind autorul desenelor celebrului Tenha-Juvah (Cuibul singuratec) și s-a numărat printre primii locuitori ai Balcicului alături de Regină și Cecilia Cuțescu-Storck.

Interioarele lui Satmary sunt adevărate studii de lumină, care pare să vină din mai multe surse și care este redată în jocuri multiple pe multitudinea de obiecte ce le populează, în acord cu tipica opulență orientală. Draperii, covoare, mobile, tablouri, vase ori instrumente, în culori vii ne apar tridimensionale prin orchestrația rafinată a luminii. După cum mărturisea chiar pictorul, a existat o perioadă în care făcea multe portrete,’’ în special cocoane’’. O răsfrângere a acestei pasiuni se regăsește în popularea interioarelor cu prezențe feminine, îmbrăcate oriental, dar cu fizionomii europene, ceea ce înseamnă ca modelele se regăseau printre doamnele instalate la Balcic și fermecate de moda lejeră și exotică a zonei.

Bibliografie:
MANIU, Adrian, ‘‘Pictorul Alexandru C. Satmary. 1870-1933’’, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, Imprimeria Națională, București, 1935
MOȘESCU, Octavian, ‘‘Din jurnalul unui colecționar’’, Ed. Litera, București, 1974