CAPIDAVA – “CETATEA DE LA COTITURĂ” ȘI LEGENDA PODULUI DE PIATRĂ

CAPIDAVA – “CETATEA DE LA COTITURĂ” ȘI LEGENDA PODULUI DE PIATRĂ

Știind faptul că la Capidava se găsește o cetate antică, am început periplul istoric al artiștilor dobrogeni între zidurile cetății, unde am intrat ca să respiram istorie și să ne inspirăm, considerând că este important ca acest castru roman să fie pus în valoare și promovat de artiștii dobrogeni, deoarece face parte din istoria Dobrogei.

Povestea bătrânei “Cetății de la cotitură, aflate pe pintenul de stâncă”, așa cum este descrisă de localnicii din zonă, a început în primii ani ai secolului II după Hristos, pe vremea împăratului Traian.

În perioada romano-bizantină, castrul apare menționat și cu denumirea Capidana, iar istoria modernă amintește că localitatea, în perioada de dominație turcească a Dobrogei a fost cunoscută sub numele de Capuchioi și Kale-köy, care înseamnă ”satul cetății”.

Cetatea a fost descoperită la sfârșitul sec. XI de către Vasile Pârvan și apoi semnalată în scrierile lor de către Mihai Ionescu Dobrogeanu și Grigore Tocilescu, care au descoperit în zonă unele piese antice.

Locul în care a fost construit Castrul de la cotitura, a fost ales strategic pe o stâncă înconjurată pe trei laturi de apă, chiar lângă un vad de trecere al fluviului Dunărea, de aici putând-se supraveghea atât ceea ce se petrecea pe apă, cât și pe uscat, putându-se pleca ușor apoi și în expediții contra dacilor.

În primele două veacuri de existență, cetatea a reprezentat una din fortificațiile cele mai importante ale Imperiului Roman, fiind una dintre cetățile romane din vremea războaielor daco-romane ale împăratului Traian, întemeiată pe frontiera dunăreană a imperiului Roman, de unde puteau fi controlate granițele cu așa zișii „barbari”.

Cetatea a fost realizată pe malul drept al Dunării, între Hârșova și Cernavodă, pe o suprafață aproximativ dreptunghiulară, cu o poartă de acces lată de 2 m, amplasată pe latura de sud-est dinspre uscat, cu ziduri groase de 2 m si 5-6 m înălțime, având 9 turnuri de peste 10 m.

Poziția ei strategică rezulta și din faptul că se afla la răspântia unui nod al drumurilor din Scytia Minor (Moesia Inferior), pe aici trecând drumul imperial ce venea tocmai din Nordul Italiei, drumul care făcea legătura cu cetățile Pontului (Tomis) sau cel ce străbătea mijlocul și nordul provinciei romane.

Capidava poate însă nu ar fi existat, dacă nu era acest vad de trecere al bătrânului Danubius. Un lucru curios, chiar și în prezent, vara, în vremuri de mare secetă, când scad mult apele fluviului, în dreptul crestei pantei dinspre Topalu se pot vedea stânci ce răsar ca niște colți din apa fluviului, gata să sfâșie lemnul bărcilor ce au îndrăznit să se aventureze pe valurile sale. Potrivit arheologilor ce au efectuat cercetări în acest loc, decenii de-a rândul, în astfel de momente, „piepturile de stânci se întind până la jumătatea lărgimii fluviului iar navigația se face cu multă greutate, neputând trece pe aici decât câte un singur vas”.

O legendă locală, prezentă pe ambele maluri ale fluviului, spune că acele stânci nu ar fi simple roci de pe fundul apei, ci părți ale unui antic „Pod de Piatră”, care ar fi existat aici pe vremea romanilor. Topograful de excepție, arheologul Pamfil Polonic (mâna dreaptă a marelui Tocilescu) scria la rândul său de existența în antichitate a unui pod peste Dunăre, la Capidava, într-un loc în care se putea construi fără probleme. Drumurile care duceau la acest posibil pod (pe ambele maluri) sunt o certitudine, astfel că teoria nu pare deloc o simplă invenție. Specialiștii sec XX și XXI nu au putut însă confirma o astfel de realizare inginerească, dar tradiția locală a Podului de Piatră, ce lega cele două maluri, se încăpățânează să supraviețuiască, transmisă de sute de generații, începând cu geții și romanii care au trăit aici, la Capidava, acum aproape 2000 de ani, pe vremea lui Traian…

Astfel, acolo unde bătrânul Danubiu face un larg cot, undeva între satele Dunărea și Topalu, geții au ridicat în urmă cu mai bine de două milenii o cetate pe care au numit-o Capidava. Mândra așezare veghea unul dintre cele mai importante vaduri de trecere ale fluviului, aspect ce i-a conferit o importanță strategică deosebită, și care, practic, i-a marcat existența sa milenară.

În locul vechii dave a băștinașilor (sau poate în imediata apropiere) romanii au construit un castru puternic, ale cărui ziduri semețe pot fi admirate și astăzi. A fost un oraș care a fost ridicat în vremea împăratului Traian (98-117), cel care a organizat limesul dunărean, și care a fortificat și construit majoritatea cetăților de pe această linie de graniță, de unde se putea ține ușor, sub observație, malul Daciei lui Decebal.

Fortificație militară impozantă și în același timp un oraș – port cu o bogată și înfloritoare activitate economică, Capidava a dăinuit neîntrerupt aproape jumătate de mileniu, până în veacul al VI-lea, când în urma distrugerilor provocate de migratori cutriguri (559) a fost în cele din urmă abandonată. În veacul al X-lea, povestea Capidavei a fost reluată, grație controlului exercitat de Imperiul Bizantin, dar renașterea sa a fost de scurtă durată, aproximativ 50 de ani, ea fiind abandonată după o distrugere violentă a pecenegilor, în anul 1036.

De la Traian și Hadrian (sec I-II) la Dioclețian și Constantin cel Mare (sfârșit de sec III și prima jumătate a sec.IV) și până la Iustinian (527-565), Cetatea de la Cotitură a fost pentru romani și romano-bizantini un punct strategie extrem de important, nu doar grație vadului de trecere a fluviului, ci și datorită poziției sale geografice deosebite, Capidava fiind practic un bastion natural, a cărui cucerire era incredibil de dificilă.

Cetatea Capidava a ocupat un loc important în sistemul defensiv al Imperiului Roman. Fortificația a fost construită de soldații din Legiunea V Macedonica și Legiunea XI Claudia, în timpul Împăratului Traian, la începutul secolului al II-lea. În același timp au fost ridicate alte fortărețe și castre, care au format vechea graniță a Imperiului Roman de pe Dunăre, cunoscută sub denumirea de limes dunărean.

Înainte să fie identificată și cercetată fortificația, la Capidava exista o exploatare de piatră a unor antreprenori din Brăila, care au dinamitat toată zona. Aproximativ un sfert din cetate este pierdută pentru totdeauna, din această cauză.

Cetatea a suferit două perioade de distrugeri de pe vremea atacurilor popoarelor migratoare. Zidurile cetăților care se văd astăzi, nu sunt cele de pe vremea împăratului Traian, ci sunt zidurile din sec IV ridicate după distrugerile carpogotice din sec III. După refacere, castrul a mai fost distrus ulterior, fapt pentru care suprafața cetății a fost restrânsă iar cetățenii din așezările de lângă cetate s-au retras în interiorul unor ziduri construite pe o arie mai mică.

Cetatea Capidava a funcționat ca un centru militar timp de câteva secole. Ea a fost părăsită de romani pe la începutul secolului al VII-lea. Din acea perioadă sunt conservate o parte a porții castrului inițial și câteva dintre barăcile incipiente, care au fost construite aici de militarii care au început să supravegheze zona.

Au fost găsite obiecte ca proba a comerțului la cetate, a căilor comerciale, a modului în care funcționa axa imperială de aprovizionare, rația militară fiind trimisă din centrul imperiului, pentru soldații din cetate.

La Capidava, arheologii au descoperit, printre altele, o bazilică și peste 1000 de bordeie.

În zona de nord a castrului este amplasat un turn masiv, rectacngular, de ”artilerie”, care are și o ieșire de urgență numită ”poterna”. Aceasta era folosită în mod strategic, în situația în care erau sub asediu și trebuia să își trimită ștafetele către fortificațiile din nordul Dobrogei.

Sub cetate au fost descoperite elemente de locuire din sec al II-lea asociate cu barăci ale militarilor din primul castru întemeiat pe vremea împăratului roman Traian, in contextul războiului cu Decebal.

Pe faleza din partea de vest a turnului dinspre Dunăre, mai exista o ieșire strategica spre malul apei, către amenajarea portuara a cetății. In acea zona existau mai multe clădiri cu caracter oficial si o zona de depozitare a produselor comercializate pentru uzul cavalerilor. In jurul cetății militare s-a dezvoltat o așezare civila, deoarece in perioada sa de maxima dezvoltare Capidava controla un important teritoriu.

Castrul are aproximativ un hectar și există inclusiv o incintă medievală, aflată parțial în cercetare, care înregistrează o diferență de nivel către sud.

În apropierea turnului numărul 1, pe latura de nord a castrului era o zonă de locuire, în capătul căreia se află singura bazilică descoperită până acum în Cetatea Capidava. O parte a podelei a fost refăcută, așa cum a fost descoperită în timpul cercetărilor din anii 70-80, iar dalele existente acum imită pavajul din cărămidă pe care l-a avut basilica. Lăcașul de cult era de dimensiuni mici, dar avea o criptă (loculus), în care era suficient spațiu pentru două cutii în care se puteau depune moaște.

În timpul cercetărior au fost găsite multe monede, inscripții, amfore în care erau depozitate grâne și semințe, dar și obiecte de bucătărie, de uz personal, obiecte de podoabă, de toaletă, piepteni și catarame.

S-a descoperit și o groapă de dimensiuni mari, un puț săpat în stâncă naturală care este încă în cercetare, iar ipotezele actuale sunt multiple. Există posibilitatea, fie a unui puț strategic de apă sau chiar a unui edificiu de cult amenajat subteran.

De asemenea, au fost descoperite și 5 vase de provizii (chiupuri sau dolia), în care erau depozitate cereale și semințe, iar unul dintre ele este intact.

Pe Via Principalis există un fragment de poartă din vremea lui Traian. Odată intrați pe poarta sudică a cetății pășim pe Via Principalis, delimitată de câte un trotuar, astăzi, parțial restaurat.

În incinta Cetății Capidava, în anii 80, a fost descoperită și o instalație termală, realizată în secolele II-III, cu detașamente din Legiunile V Macedonica și XI Claudia. Pot fi observați și stâlpii de cărămidă care susțineau podeaua, iar dedesubt circula aerul cald ce încălzea bazinul.

Cetatea Capidava, monument istoric de categoria A, este una dintre cele mai reprezentative fortărețe de la frontiera Dunării de Jos. În prezent, Castrul roman a fost reabilitat și a intrat în circuitul turistic, din data de 15 iunie 2021. Cetatea Capidava face parte dintre cele 24 de situri arheologice din Dobrogea, identificate în cadrul proiectului ”Limes, frontierele Imperiului Roman”.

Cetatea Capidava se află, alături de alte 23 de situri arheologice din Dobrogea, pe lista indicativă UNESCO și ar putea intra în Patrimoniul Mondial, fiind cea mai intens cercetata cetate romana de pe frontiera Dunării de jos.

Documentar realizat de Mirela Iuliana Turtoi.