LEGENDELE DE PE PLAIURILE BALAURILOR – VULCANII NOROIOSI

LEGENDELE DE PE PLAIURILE BALAURILOR – VULCANII NOROIOSI

Zona Vulcanilor Noroioși, sau Plaiurile Balaurilor, cum a mai fost numită de pasionații de folclor, este una dintre cele mai vizitate destinații ale Buzăului.

Imaginația oamenilor din popor a țesut de-a lungul timpului nenumărate povesti, despre acest peisaj tulburător. Localnicii au încercat să găsească o explicație fenomenului vulcanilor noroioși, asociind aceste fenomene cu caracteristicile locurilor în care se aflau: zone “rele”, unde nu creștea nimic, pe unde curge noroi și păcură.

Cum păcura sau smoala, erau în Biblie, ingredient ale iadului, localnicii au tras concluzia că aceste locuri ar fi porți către infern, ipoteză confirmată și de peisajul sterp ce înconjoară vulcanii.

În trecut, oamenii au căutat eroi care să învingă fiarele și monștrii iadului și așa au apărut poveștile vulcanilor noroioși, cum este cea a lui Arbanas, tânărul flăcău ce a înfruntat monstrul cu 7 capete, ascuns în iadul de dedesubt.

Legenda spune că în timpuri nu foarte îndepărtate, cam în urmă cu 400 de ani, pe tărâmul unde se află acum vulcanii noroioși trăia Doamna Neagă, soția domnitorului Mihnea Turcitul. Aceasta locuia aici, după moartea soțului său, împreuna cu cei patru copii ai săi, trei fete și un băiat. Duceau o viată simplă iar țăranii o iubeau și o cinsteau.

Urgia s-a abătut însă asupra lor din momentul în care pe aceste meleaguri a năvălit Balaurul blestemat care le pârjolea toată agoniseala. Oamenii locului au venit și la Doamna Neagă pentru a se plânge de năpasta care a venit pe capul lor. Ea, femeie singură, nu avea cum să-i ajute așa încât a apelat la fiul sau, Arbanasul. Țăranii spuneau că fiul domnitorului ar fi singurul care ar fi putut dobori Balaurul. Inima lui curajoasă și talentul în mânuirea sabiei erau singura lor salvare.

Auzind de ceea ce se întâmpla, Arbanasu a început pregătirile de luptă. Tânăr, cu sângele clocotind și dornic de a-și dovedi vitejia, el ardea de nerăbdare să înfrunte Balaurul care le-a tulburat liniștea.

A doua zi a și pornit la drum, călare pe o mândrețe de cal alb, puternic și iute. În drumul său a văzut cu ochii lui prăpădul pe care l-a făcut Fiara. Țăranii erau amarați, recolta distrusă și animalele moarte.

Prin Valea Părului, Berca, Dimiana, Mărgăriți a trecut flăcăul în căutarea Balaurului. La un moment dat, în calea lui apare, un bătrân care îi spune ca a văzut Balaurul cu șapte capete pe culmea unui deal din apropiere.

A pornit de îndată înspre locul acela și în scurta vreme a văzut profilând-se silueta îngrozitoare a Fiarei. Văzând apropierea voinicului, Balaurul s-a ridicat, s-a scuturat din tot trupul și a început sa arunce înspre Arbanasu cu șuvoaie de foc.

Flăcăul nostru sărea din calea focului, și trimitea săgeți înspre aceasta. O săgeata bine țintita a lovit Balaurul și foarte repede Arbanas i-a tăiat iute un cap cu paloșul său. Din trupul lui a țâșnit un sânge negru care se scurgea pe pământ. Înspăimântat și rănit, Balaurul a fugit pentru a se ascunde sub pământ într-un bârlog pe care îl avea la Berca.

Arbanas a pornit pe urmele lui, învingând toate obstacolele care i se iveau în cale. În scurt timp l-a ajuns din urmă și fiul domnitorului i-a mai retezat un cap. Însă, datorită puternicei lovituri, flăcăul nostru a picat de pe cal iar Balaurul a putut să se ascundă la Berca, unde a și rămas pentru totdeauna.

De atunci, în jurul bârlogului său nu mai crește nimic, iar pământul este uscat și zbârcit. Din loc în loc, apar mici ochiuri de nămol din care țâșnesc bule de argilă și despre care se spune ca ar fi rănile Balaurului, din care și acum mai curge sânge negru de balaur, iar ținutul acela cenușiu și crăpat ar fi spinarea Fiarei.

Pentru aspectul lor halucinant, selenar, vulcanii noroioși au atras de-a lungul timpului, numeroși regizori, operatori, fotografi, care au realizat filme artistice, documentare, clipuri publicitare și videoclipuri. De data aceasta, au intrat în atenția artiștilor dobrogeni, pentru misterul care îi învăluie și pentru inspirație transpusă pe pânze.

Cunoscuți de peste un secol pentru importanța lor științifică și peisagistică, Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari și Mici au fost declarați în anul 1924 monument al naturii, iar ulterior a devenit oficial geoparc internațional UNESCO.

Vulcanii noroioși Pâclele Mici, Pâclele Mari, sunt situați pe teritoriul comunelor Berca și Scorțoasa. Aici poți urca pe cel mai mare vulcan din Europa, un vulcan “scut”, întins pe o suprafață mare, având un con principal în centru și multe conuri secundare. Bolborosește mai tot timpul, generând mici explozii (bule de gaz care se sparg și aruncă cu mâl), dar și curgeri de noroi.

Pâclele mari impresionează prin relief, te simți de parcă ai ajuns pe lună de la primul pas. Conurile sunt foarte mari și multe, vizual parcă ar fi mini munții din Egipt, fără pic de vegetație. O dată în viață trebuie să trăiești această experiență.

Vulcanii noroioși reprezintă formațiuni create de gazele naturale provenind de la 3.000 de metri adâncime, care trec printr-un sol argilos, în combinație cu apa din pânza freatică. Gazele sunt cele care împing amestecul către suprafață și cele care sunt responsabile pentru erupții. Nămolul format de acestea iese la suprafață și, în acele locuri, se usucă în contact cu aerul, formând niște structuri conice asemănătoare unor vulcani. Nămolul ieșit la suprafață este rece, deoarece vine din straturile de argilă.

Gazul care stă la baza fenomenului vine de la o rezervă de petrol. Se amestecă cu apa subterană, spală sare și noroi, și formează astfel amestecul “vulcanic”.

După cum povestesc localnicii, o dată la câțiva ani, apare din senin câte un vulcan noroios acolo unde nu te aștepți! Au fost cazuri în care oamenii s-au trezit cu câte un vulcan în curte.

Documentar realizat de Mirela Iuliana Turtoi.