Cetatea legendară din Enisala

Drumul spre cetate

În drum spre claca organizată de Asociația Artiști Dobrogeni pentru reabilitarea  Gospodăriei tradiționale din satul Enisala, artiștii dobrogeni au interacționat cu legendele medievale șoptite de zidurile Cetății Medievale de secol XIII – XV de la marginea satului Enisala. Cetatea se găsește pe o colină de unde se pot vedea peisajele mirifice care se deschid atât spre lacul Babadag, cât și spre lacul Razim. De aici, câțiva astiști doborgeni s-au inspirat pentru a reda pe pânză peisajele frumoase care iți taie respirația.

Denumirea Enisala provine din cuvintele Yeni Sale, care în limba turcă înseamnă Noua vestire. Dincolo de istoria pe care o poartă zidurile cetăţii genoveze, frumuseţea naturii în mijlocul căreia a fost ridicată această fortăreaţă militară este cea care te determină să revii aici. Cetatea este la mai puţin de 40 de kilometri de municipiul Tulcea. După ce ai trecut de centrul localităţii Sarichioi (este cea mai mare comună din Tulcea, care numără de două ori mai mulţi locuitori decât oraşul Sulina) vei găsi un indicator care te va ajuta să ajungi la Enisala. Dacă mergi tot înainte, o vei vedea şi, în plus, vei găsi la poalele dealului pe care a fost construită un indicator care te ajuta să ajungi mai repede aici. Urci pe un drum şerpuit, în rampă, asfaltat. În maxim două minute eşti sus, unde găseşti suficiente locuri de parcare, iar distanţa până la intrarea în cetate este destul de mică (numai câteva minute de mers pe jos.

Înainte de a intra în cetate, însă, te opreşti şi admiri peisajul absolut superb. Dacă te aşezi cu spatele la cetate, vei vedea imaginea extraordinară a canalelor care fac legătura între lacul Babadag şi lacul Razim. Pe lacul Razim vei avea ocazia să observi, absolut de fiecare dată, câţiva plauri. Sunt aglomerări de vegetaţie compactă care arată ca nişte insule verzi ce plutesc pe lac.

Partea interesantă la aceşti plauri este că insulele plutitoare se „plimbă“ de-a lungul lacului, astfel că cele pe care le vezi astăzi nu sunt, neapărat, cele pe care le-ai văzut ieri. S-a întâmplat nu demult ca un pescar care şi-a tras barca la plaur şi a adormit să se trezească în toiul nopţii fără să aibă vreo idee unde este. A fost nevoie de intervenţia unui elicopter pentru a-l găsi pe pescarul ghinionist. Noroc că pescarul a avut semnal la telefon!

Nimic nu este mai frumos decât natura de la Enisala pe timp de primăvară, atunci când vegetaţia de un verde aprins este traversată, de-a latul, de firicele abastre. De pe deal, par numai dungi albastre, dar dacă te apropii constaţi că sunt canale de câţiva metri.

Cu greu îţi iei ochii de la frumuseţea naturii şi îţi întorci atenţia spre istorie: cu paşi mărunţi te îndrepţi spre povestea cetăţii genoveze construite în secolul XIII. „Este singura cetate medievală care a rămas în picioare în această porţiune de ţară, mai sunt doar câteva prin Moldova. Ineditul acestei cetăţi este rolul ei militar (de aici urmăreau genovezii navele de comerţ în perioada în care controlau traficul pe apă) combinat cu peisajul inedit. Este o împletire fericită între interesul ştiinţific şi atracţia turistică. Este un «cuib de vulturi» care domină împrejurimile, natura extraordinară“, spune Florin Topoleanu, arheolog şi director al Institutului de Cercetări Eco Muzeale.

Istoria ultimei cetăţi medievale din Dobrogea

Cetatea Enisala (cunoscută şi sub denumirea de „Heraclia“ sau „Heracleea“) a fost construită de puterea imperială bizantină şi de cea comercială genoveză la sfârşitul secolului al XIII-lea şi la începutul secolului al XIV-lea, după care a fost inclusă în sistemul defensiv al Ţării Românesti. Mai apoi, spun cercetătorii, a fost transformată în garnizoană a Imperiului Otoman.

Este situată apropiere de satul cu acelaşi nume, pe deal. Denumirea cetăţii provine de la turcescul “yeni” (nou), respectiv regionalismul dobrogean „sale” (aşezare, sat), adica „aşezare nouă“. Din câte spun cercetătorii, turcii ar fi preluat denumirea de la localitatea de lânga cetate, căreia i se spunea Vicus Novus (Satul Nou), apoi Novoe Selo.

Principalul scop al acestei cetăţi este cel militar: defensiv şi de supraveghere de la înălţime a drumurilor de pe uscat şi de pe apă. A fost abandonată de către turci, astfel că, în următoarele secole, cetatea s-a ruinat.

Cu toate acestea, un element deosebit care individualizează această cetate este acela de a fi supravieţuit confruntărilor armate ruso-turce care s-au desfăşurat pe teritoriul Dobrogei, mai spun istoricii. Iată cum:acum două secole, generalii armatei ruse au ordonat distrugerea tuturor cetăţilor medievale din nordul Dobrogei unde funcţionau garnizoanele Imperiului Otoman. Una singura a scăpat, pentru că nu mai era activă la momentul acela. Aşa se face că Enisala a rămas în picioare. A fost parţial reconstruită, astfel că singura cetate medievală din Dobrogea a redevenit un obiectiv turistic major al Dobrogei de Nord.

Ruinele fortăreței medievale Yeni-Sale (Enisala, Enișala, Eraclea sau Herkleia, îndepărtându-ne în timp) se află la 2 km de localitatea Enisala, pe un deal calcaros care domină zona lacurilor Razim și Babadag. Cetatea Yeni-Sale are un plan poligonal neregulat, care urmează sinuozitățile masivului de calcarjurasic pe care este amplasată. Cercetările arheologice au fost începute în anul 1939 și au continuat, cu mici întreruperi, în perioada anilor 1970-1998. Materialele descoperite în urma cercetărilor arheologice și mai ales monedele bizantine, genoveze, tătărăști, moldovene, muntene sau turcești atestă rolul militar, politic, administrativ și economic pe care l-a îndeplinit cetatea.

Sepulturile dacice descoperite aici, din secolul al IV-lea î.e.n., precum și toporișcele de piatră șlefuită, ceramica și oasele de mamut arată o continuitate de populare încă din preistorie. Locuirii medievale îi corespund două niveluri de locuire. Primul, anterior construirii fortificației, a fost datat pe baza materialului arheologic la sfârșitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea. Cel de al doilea nivel corespunde perioadei ridicării zidurilor, deoarece localitatea antică Herakleia, ruinată de Avari și de Slavi în secolul VI, în timp ce fortăreața militară, construită în scop militar, defensiv și de supraveghere a drumurilor de pe apă și de pe uscat de la Gurile Dunării, a fost reconstruită în sec. XII și XIV. Pe baza tehnicilor constructive, a materialului arheologic și a realităților istorice s-a emis ipoteza că puterile interesate de ridicarea unei cetăți situată în cadrul sistemului de fortificații din nordul Dobrogei, cu orientare spre mare, pentru controlarea traficului naval, au fost mai întâi bizantinii, apoi în a doua jumătate a secolului al XIV-lea genovezii, care dispuneau de mari sume de bani câștigate din comerț și care erau deținătorii monopolului navigației pe Marea Neagră. Cetăți asemănătoare, cu turnuri poligonale, se mai găsesc și mai la sud de-a lungul coastelor Mării negre, în actualele Bulgarie și Turcian unde bizantinii și genovezii au stăpânit porturi și orașe.

Zidurile de incintă, turnurile și bastioanele cetății, parțial conservate și restaurate, se păstrează în cea mai mare parte pe o înălțime de 5 – 10m. Atrage atenția, ca element arhitectonic deosebit, bastionul porții principale, de origine orientală, cu arcadă dublă, întâlnită frecvent în evul mediu și utilizată de constructorii bizantini la diverse edificii din Peninsula Balcanică dar și în Țările Române la Cetatea Neamțului, biserica Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeș și la bisericile moldovenești ctitorite de Ștefan cel Mare.

În urma studierii scrierilor din secolele XIII – XIV, localitatea care apare sub numele de Bambola sau Pampolo a fost identificată cu cetatea Enisala. Aceasta a fost pentru prima dată menționată cu numele de Yeni-Sale în secolul al XV-lea, în cronica lui Sükrüllah. După ce a a aparținut o vreme despotatului Dobrogean, și după acesta, voievodului muntean Mircea cel Bătrân, cetatea a a căzut în 1421 în mâinile turcilor. Între 1397 – 1418, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, cetatea a făcut parte din sistemul defensiv al Țării Românești. După cucerirea Dobrogei de către turci la 1419 – 1420, aici a fost instalată o garnizoană militară otomană. Ulterior, datorită înaintării stăpânirii turcești dincolo de Gurile Dunării, până la Cetatea Albă și Chilia (1484) și ca urmare a formării cordoanelor de nisip ce separă lacul Razim de Marea Neagră, cetatea a fost părăsită. În secolul al XVI-lea, aceasta nu mai corespundea intereselor strategice și economice turcești (otomane). Ultimul comandant otoman al cetății este Evli Çelebi, menționat în 1651. Ulterior cetatea cade în ruine. În 1741, circa 1600 de familii de lipoveni se stabilesc în localitățile din jurul cetății, adăugându-se grecilor, românilor, bulgarilor, tătarilor, turcilor și cerchezilor care trăiau deja în zonă.