Turism cultural

Parcul Național Munții Măcin


Parcul Naţional Munţii Macin, care se întinde pe o suprafaţa de cca. 10 mii de hectare de teren, face parte din ansamblul Munților Dobrogei și se desfășoară pe teritoriul Parcului Național Munții Măcin. Văile acestor munți sunt aproape tot timpul lipsite de apă. Piscurile se ridică brusc în vecinătatea Dunării și a bălților sale, care sunt situate la aproximativ 20 m altitudine. Se consideră că inițial au avut o înalțime de aproximativ 3000 m și că făceau parte dintr-un lanț muntos ce străbătea Europa de la vest la est. În prezent cel mai înalt vârf are cca. 500 m. În zonă se practică cicloturism şi echitaţie, traseele montane fiind accesibile.

Asociatia Artisti Dobrogeni
CAZINOUL DIN CONSTANȚA, DE LA ISTORIE ȘI LEGENDĂ LA SOLUȚIILE ACTUALE
Asociatia Artisti Dobrogeni
LEGENDELE DE PE PLAIURILE BALAURILOR – VULCANII NOROIOSI
Asociatia Artisti Dobrogeni
LEGENDA COMPLEXULUI RUPESTRU DE LA ALUNIȘ